vineri, 6 februarie 2009

Respectam standardele europene

Am avut o saptamana destul de agitata, de aceea nu am mai reusit sa mai scriu ceva. In fiecare seara am lucrat la noile pliante, cate 2-3 ore dupa terminarea programului. Cand esti interesat de imaginea ta, esti mult mai atent la detalii, in cazul meu sa nu iasa textul prea mic, sa fie lizibil, sa arate bine pliantul, sa aiba un aspect ingrijit si totusi sa scoata in evidenta lucrurile importante pentru noi.
Astazi am avut un control de la Directia Sanitar Veterinara. De obicei, daca cei care vin in control vor sa-ti gaseasca deficiente, o sa-ti gaseasca. Astazi, spre surprinderea noastra, am aflat ca suntem autorizati sa functionam conform normelor europene. Din pacate, nu avem timp sa petrecem.
Saptamana viitoare o sa avem o colega noua la telefon, care va lucra in acelasi timp cu Elena (operatoarea actuala), urmand ca in cea de-a doua saptamana sa lucreze in doua ture. De asemenea, vom deschide si duminica, fiindca toata gasca va lucra consecutiv, o zi unii, o zi ceilalti.
Totodata, lansam si o versiune mai mica de pizza, cu diametrul de 26cm, ca sa reusim sa avem si preturi mai mici.
V-am pupat, ne pregatim sa plecam cu totii acasa. Numai bine!

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu